În mii de nimicuri, simt

Ai fost vreodată deasupra norilor, încercând, printre ei, să priveşti drumurile noastre?

Prea departe de tot ce simţim noi, cei de jos, prea rece în ale tale idealuri singuratice, te-ai lăsat vreodată pradă nimicului dedesubt?

E ca o furie din infern ce-ţi ia normalul de sub picioare, îţi înmoaie genunchii şi sufletul şi cade peste tine în gol.

Atunci, cu o viteză anormală te vei prăbuşi peste locurile care nu-ţi aparţin, zburând iute printre firele de iarbă ce se lovesc de pieptul tău, simţind vântul ce îţi stă în cale şi-auzind cuvintele altora luate de el.

Atunci, vei şti că toate acestea fac parte din tine şi te vor bântui adânc în somn, atunci când genele tale, alipite, vor căuta un alt sens mie; celei care te învăluie în sufletul ei.