RSS
Image

Încă mă cauţi în toate femeile

Încă mă cauţi în toate femeile

O mare de oameni. Chipuri şterse sau, dimpotrivă, chipuri ce te opresc pentru o clipă, îţi dau fiori de necunoscut, gânduri ce năvălesc ca prin fulger, dar te fac să mergi mai departe.
Centru vechi, cafenele, străzi aglomerate, mii de lumini, de sunete, de oameni..
“-Domnişoara ce serveşte? Aici, să vă oferim locul nostru special, doar pentru dumneavoastră! Şi domnul? Ce doreşte domnul? ”

Un chelner insistent îmi dă dureri de cap şi seara e încă tânără.
“-Mulţumim, dar încă nu ne-am decis. Nu ştim dacă vom rămâne.”
Acum mă oboseşte totul, mă toropeşte muzica, mă enervează chelnerul, mă deprimă şi tipul de lângă mine.. poate ar fi fost mai bine dacă nu ar fi fost nimic în seara asta.—

“— Bună seara! Ce coincidenţă să te găsesc aici, drăguţă!” O privire din trecut îmi îngheaţă inima-n piept.
Este El. La braţ cu altcineva. Un chip şters cu ochii mici şi naivi.
`Mi-aş fi dorit să nu te văd aici` îmi spun în inimă. Dacă am ajuns aici, mi-aş fi dorit să nu mai existăm. Nici noi, nici lumea de faţă, nici ea. Nu are nicio vină şi totuşi aş vrea să o spulber în mii de bucăţele.
Probabil ar alerga să le prindă, el. Mai bine nu.

Zâmbesc ca şi cum suntem cu toţii mulţumiţi şi plec. Eu cu altul, el cu alta.
Poate-aşa trebuie să arate un sfârşit..

Şi totuşi ea are ochii mei mici…

 
Leave a comment

Posted by on February 3, 2014 in Uncategorized

 

Tags: , ,

Image

Revopsiri

poze1_metalhead_ro

“- Încerci cu greu sa dai jos culoarea mea preferată de pe pereți. Te chinui.
Oprește-te, ce faci? Nu vezi că vrea să stea acolo ?! Te rog, lasă totul cum era..

(dar el nu ascultă. nu înțelege. nu vrea. *Trebuie !* .încăpățânat, o smuncește de mână, o aruncă într-un colț al camerei și își continuă.. )
– Darr..e camera noastră. Era camera noastră….spune ea

– Nu mai e camera noastră! Nu mai vreau să fie. Nu îmi pasă unde vei sta tu de acum înainte.
– Poți să îți iei și cojile de pe perete, și stelele de pe tavan, că nu mai vreau să am nimic din toate astea.
Vreau ceva neutru, nu mai vreau viață în pereții ăștia. M-a costat prea mult fericirea asta. Vreau liniște.
Așa ca ia totul repede și pleacă !… replică el

– Așa vrei tu ?! Preabine atunci. Rămâi indiferent. Căci încep să uit și eu. Totul.
Așa că te rog, dă foc tâmpitei tale de casă, arde pereții, arde stelele de pe tavan, arde tot. Cheamă pompierii să-ți stingă incendiul și să rămâi așa… fără suflet , fără viață, fără nimic !

 
1 Comment

Posted by on January 24, 2013 in Uncategorized

 

Doctore, unde imi duci tu inima ?

Mi-au pierit puterile. Te văd plecând și nu pot să mă ridic din patul ăsta nenorocit care mă face ostatica amintirilor tale.

Privirea începe să mi se încețoșească, nu îți mai zăresc decât umbra spatelui și îți aud în reprize pașii care respectă bătăile inimii mele.

Se îndepărtează sunetul, se pierde printre sunetele altor mari nenorociri întâmplate în spitalul acesta. …

și inima mea…..?

Nu o mai aud, cu o ultima sforțare feresc cearșaful ce-mi acoperă pieptul să o aud…

dar nu mai e, e un mare gol în mijlocul plamânilor care nu mai sunt ai nimănui… eu nu mai sunt a nimănui…. 

Mi-ai luat inima și-ai plecat, îmi zic în gând, printre lacrimi. Mi-ai luat inima și…..

——————————————————————-

 

 

http://www.youtube.com/watch?v=MgXNEl1Vn34

 
4 Comments

Posted by on June 23, 2012 in Uncategorized

 

Fericiri sentimentale

– Glumesc. Știi?! Îmi place să mă joc, uite-așa, cu tine. Cu tine, îmi place și jocul ăsta .

E un joc de-a v-ați-ascunselea, cu promisiuni deșarte, cu râsete în plin, cu amintiri ce lasă urme adânci în suflet, cu replici de film care se contrazic pe măsură ce părăsesc încăperea.

E un nu-știu-cum și-un nu-știu-ce care mă trage spre tine cu forțe nevăzute și mă respinge cu o aceeași putere ca la începuturi înainte de a se lega jocul.

E același vârtej care mă ia pe sus, de fiecare dată cu aceeași intensitate, mă învârte într-o lume de vis, mă înnebunește și mă lasă uimită de persoana ta– speriată de ideea că de îndată ce mă dezmeticesc bine, tu vei dispărea- fără explicații, fără numere de contact, fără urme de parfum, iar eu– eu voi rămâne..
Cui voi rămâne eu ?!

E o teamă a celor dispăruți în misterele lumii, a iubirilor adevărate care se termină înainte de a se întâmpla și totuși, a acelor iubiri despre care rămân atâtea de povestit.
E mult prea devreme…

” – Ce te preocupă, dragă ?
– Nimic. Mă gândeam că ar fi frumos să îmbătrânim împreună.
– Așa- deodată ?
– Nu. Așa, în timp… ”

 
3 Comments

Posted by on May 26, 2012 in boli de inimă

 

Tu esti locul meu ascuns, pitit în suflet

Genele sunt grele. Date cu un strat leneș de somn, stau piedică ochilor în calea soarelui de dimineață.
E dimineață-devreme, cu perdele trase și camera ce miroase a cafea..

– Stau ascunsă sub păturile grele pe care mi le-ai pus în glumă, aseară. Îți spusesem că mi-e frig, pentru că aveai brațele goale, fără mine în ele- și tu mi-ai adus pături.
Zâmbesc de sub pătură. Așa, să nu mă vezi cât sunt de fericită că te știu aici.

Parcă te aud, ca într-un film cu memorii, spunându-mi cuvinte ce pot fi păstrate-n replici marcante.
Imagini, gesturi, idei mărețe, planuri pe mai târziu, fracturi de coloane sonore ce lasă urme în sufletele normale.. pe toate le văd acum. Ca și cum, ca și cum aș recapitula, în sesiune, singurul examen pe care aș putea să-l dau, să conteze, și care ne privește. Revăd , într-adevăr, foi întregi din -noi-, ce mă..
mă sperie gândul că.. stau acum ascunsă sub pătură și nu am curajul să sar, să îți spun cât de mult însemni..

Prind curaj..feresc păturile de care sunt ferecată, mă ridic în picioare și printre gene, te caut cu privirea..

Vreau să-ți strig: Tuuu, tu ești locul meu ascuns de suflet și te iubescccc!

Nu aud nimic în schimb. Mă trezesc brusc din acel film, din acest somn prost. Deschid ochii mari: Nu e. Nu mai e…
Am ajuns atât de târziu.

-pentru cei ce merita sa va stie dragostea, macar in ocazii speciale: LA multi ani mama !-

 
5 Comments

Posted by on January 10, 2012 in Uncategorized

 

Dragule, ne aglomerăm cu vise.

“Aș putea reface cu ochii închiși drumul ăsta nenorocit. Deschid portiera, cobor din mașină, închid ochii și, îmi aduc aminte..
. ușa metalică, grea, mânere reci, coridor înalt, legat de saloane mari, albe, cu perdele palide- imense, antiseptice, trase- cu lumini difuze, cu perfuzii împrăștiate în fiecare colț- paturi goale.
. pacienți în convalescență, năuci de durere, de sentimentul de neputință, de dor.
. asistenți retrași, plictisiți sau obosiți, ce cad mereu în ture de noapte; își poartă picioarele alene, scrijelind podeaua de granit..

. niciun alt medic pe hol, doar un coleg .. :
– Unde e ea ?
– Nu am putut face mai mult.. O reacție autoimună severă pe care nu o am putut controla.

– Unde e ea ?
– E inutil. Nu suntem dumnezei, cu zilele pe vârful parafei de medic. 26.
O stare de rău complet îmi ia corpul într-un vârtej nebun ce face ca toate camerele de spital să se unească-n cerc, să le dispară culoarea, asistenții din jur.
Înnebunesc pe coridor, alerg căutând un salon anume- 26, 26… toate seamănă, toate au condamnați bandajați înăuntru, imobilizați în paturile lor diforme, în cărucioare mari.
Au internat-o în același salon în care au stat toți pacienții ei. Ironic.
Ajung. Nu văd clanța. Nu știu unde îmi e inima. Nu îmi simt mâinile când o apăs. Intru în sfârșit. Cu sufletul..

– Domnișoara doctor ?! Domnișoara doctor ??
Patul ei e gol. Nu e.
Apuc pe primul asistent ieșit în cale:
– Unde este domnișoara doctor ?

– V-am spus, domnule doctor, nu mai suntem dumnezei…

 
8 Comments

Posted by on December 8, 2011 in Uncategorized

 

În mijloc de intersecții

– Tu nu îți dorești nimic?

Sunt miile de chipuri care așteaptă în intersecții, la semafoare defecte ce pâlpâie de nervi- chipuri prinse în troleu, abătute în geamuri de magazine, între stații de metrou.
Fețe fără vreo valoare anume, fără trecut în noi, ce vin și pleacă.
Nu lasă urme, nu cunosc ce purtăm pe dinăuntru, nu știu nimic. Nu simt ce e asta.
Natură moartă în cadre de tristețe.

– Tu chiar nu-ți dorești nimic?

— El nu se află în colțul potrivit de lume, și nu este înconjurat de Ea.
Așteaptă doar, în gară, trenul spre capitală.–

– Pentru ce?! Mi-a luat inima și-a plecat…

 
1 Comment

Posted by on October 18, 2011 in boli de inimă