Revopsiri

“- Încerci cu greu sa dai jos culoarea mea preferată de pe pereți. Te chinui.
Oprește-te, ce faci? Nu vezi că vrea să stea acolo ?! Te rog, lasă totul cum era..

(dar el nu ascultă. nu înțelege. nu vrea. *Trebuie !* .încăpățânat, o smuncește de mână, o aruncă într-un colț al camerei și își continuă.. )
– Darr..e camera noastră. Era camera noastră….spune ea

– Nu mai e camera noastră! Nu mai vreau să fie. Nu îmi pasă unde vei sta tu de acum înainte.
– Poți să îți iei și cojile de pe perete, și stelele de pe tavan, că nu mai vreau să am nimic din toate astea.
Vreau ceva neutru, nu mai vreau viață în pereții ăștia. M-a costat prea mult fericirea asta. Vreau liniște.
Așa ca ia totul repede și pleacă !… replică el

– Așa vrei tu ?! Preabine atunci. Rămâi indiferent. Căci încep să uit și eu. Totul.
Așa că te rog, dă foc tâmpitei tale de casă, arde pereții, arde stelele de pe tavan, arde tot. Cheamă pompierii să-ți stingă incendiul și să rămâi așa… fără suflet , fără viață, fără nimic !