În mijloc de scenă. Nimeni în jur..
Lumini grave ţintesc spre tine. Se lipesc de haine, de piele, de faţă şi ard.
Încurcă lumi, le ascund în spatele cortinei, în spatele scaunelor de catifea, sau a zidurilor de cărămidă vechi vopsite.
E ultimul act. Un ultim lucru rămâne de făcut înainte de a te face întuneric, precum toţi cei care s-au ridicat în picioare, în faţa scenei.
Căci oamenii sunt fulgere. Nu trăiesc decât un moment, apoi dispar.
E lucrul tău. Riscă şi uită de nenorocitul ăsta de scenariu. Finalul tău este liber şi nu eşti decât tu, aici.
Îmi ţin timpul în loc. Păşesc în neştire spre centrul scenei, cât mai aproape de capăt.
Zâmbesc cu înţeles. Vreau să anunţ sfârşitul pe care ei îl aşteaptă.
Dar mă opresc.
Azi, doamnelor şi domnilor, nu vreau să avem sfârşit !
Suflete tari 