Interior de film vechi

Zgomot de interior. Margini de oameni neclari, printre care poţi vedea..
Aer de dimineaţă nereuşită. Un şir de mese vechi, ce-ncepe cu una singură, la fel de plină de urme.
de tine..

Privirea aleargă printre rândurile cuminţi, caută pasajul în care se spune că nimic nu va rămâne la fel.
Că vom avea parte de cafeaua aceea nenorocită, când toţi ceilalţi dorm..

Că, deşi am devenit doi bulgări din ce în ce mai mari de zăpadă care se rostogolesc greşit, încă ne putem opri.

Ne putem izbi cu putere, iar şi iar, o dată şi încă o dată, de alţii- de toţi cei cu care ne-am legat, până când nu va mai rămâne nimic din noi.

Până când vom avea, în sfârşit, cafeaua aceea nenorocită de care îmi tot vorbeai ca un nebun.

Dar nu am pasajul. Scenariul e mai prost decât credeam.
Şterge atunci şi cafeneaua şi mesele aşezate la rând, şi cadrul de film. Şi ideea cafelei şi a celorlalţi.
Şterge-ne, că suntem fără rost.
Totul e .

 

Păcate negre

Aşa că pierde-te acum. Nu-mi cere explicaţii.
Pleacă odată, hai!
Cât n-ai să ştii ce-i aia dimineaţă pierdută, cât n-ai să realizezi ce însemn eu.

Căci, altă existenţă în afara orei acesteia, nu avem.
Tu n-ai chip, nici amintire-n mine, nici viaţă-n vene. Iar eu, eu îţi sunt doar registrul nemernic ce-ţi păstrează numele-noapte..

Peste 60 de minute, cortina va cădea, luminile vor orbi, paharele ne vor suna a gol, iar tot ce umple acest ascuns va dispărea odată.

Acolo, în noapte, unde toţi amanţii nenorociţi se prefac în scrum.
Acolo, unde idei stupide care nu mişcă nici sori, nici stele, iau chipuri groaznice de demoni izbăviţi, de ore nesfârşite şi de-amestec de bine şi rău.

Perfect. A trecut ora. Mă plictiseşti groaznic.
Doar atât eşti tu- cu totul?