Obsesii minore

Sunt momente ca acestea, când cineva pune anume degetul pe acele de ceasornic, ne încremeneşte trupurile în timp şi ne forţează mintea să se-ngroape în obsesii.

Sunt momente ca acestea, când urmele adânci ale gândurilor ce mă duc la tine apasă puternic peste conştiinţa mea obosită. Sunt momente în care cred că e ceva mai important, în spatele foliilor de aparenţă în care vii înfăşurat din lumea ta.

Sunt momente ca acestea, când cred că eu îţi sunt aparatul de dializă de care îţi sunt legate cu grijă venele şi care te poate face bine, până când te vei retrage, cu următorul transplant.

Până când, goală şi ameţită, mă voi muta către un alt pacient, ce poartă, fără să ştie, bucăţi din tine. Reînviind, la nesfârşit, obsesia de tine.

Aşa că lasă-mă să uit.. să-ţi uit ideile, carnea, cicatricile, sufletul, totul.

 

Închipuită

Îmi doarme sufletul liniştit, acoperit până peste ochi de bucuriile tale, pe fotoliul mic din mijlocul camerei goale.

Nici ritmul timpului fugărit de ceas nu se mai aude acum, când tace tot ce e al tău.
Nici iarna nu-şi mai trimite fulgii din cer, forţându-i să plutească alene ca strajă în jurul ferestrei neacoperite.

Timpul ăsta de poveste a devenit o tragedie mută, fără cuvintele tale înnebunitoare ce-mi alunecau pe piele, mă îmbrăcau în dorinţi şi-mi pătrundeau prin pori până în ultimele sale celule.
Mi s-a uscat pielea să-mi strângă sufletul în muchii adânci, lăsându-mi tatuate difuz urmele ideii de tine.

De parcă întreaga ta lume ce stă cerşetoare afară, în dreptul ferestrei îngheţate şi mute, ar da năvală acum, luând într-un curent străin formele mele şi trântindu-le cu putere de pereţii nevăruiţi…
Mi-ar scoate din suflet, toate amintirile cu tine.

The cult – Painted on my heart

 

În mii de nimicuri, simt

Ai fost vreodată deasupra norilor, încercând, printre ei, să priveşti drumurile noastre?

Prea departe de tot ce simţim noi, cei de jos, prea rece în ale tale idealuri singuratice, te-ai lăsat vreodată pradă nimicului dedesubt?

E ca o furie din infern ce-ţi ia normalul de sub picioare, îţi înmoaie genunchii şi sufletul şi cade peste tine în gol.

Atunci, cu o viteză anormală te vei prăbuşi peste locurile care nu-ţi aparţin, zburând iute printre firele de iarbă ce se lovesc de pieptul tău, simţind vântul ce îţi stă în cale şi-auzind cuvintele altora luate de el.

Atunci, vei şti că toate acestea fac parte din tine şi te vor bântui adânc în somn, atunci când genele tale, alipite, vor căuta un alt sens mie; celei care te învăluie în sufletul ei.