Funii de dor

Îmi curgi nebun prin venele strâmte care s-au împânzit în neştire pe sub piele, sufocându-mi până şi ultima celulă indepedentă de tine.

Îmi zaci adânc în sângele ce-mi clocoteşte fierbinte în întregul meu suflet, uitând demult imaginea de tine.
Te simt în interior ca pe o ultimă cafea împărţită cu tine, ca pe o ultimă dâră de fum ce, plecând din plămânii tăi, mi-au înnebunit ideile.

Te vreau ca pe-un drog interzis care mă decade cu fiecare doză luată, mă transformă în cea mai josnică persoană şi mă face să îmi urăsc starea de sevraj.
Te vreau ca pe-o haină care mă arată goală în faţa restului, dar care îmi ţine de drag şi dor.

Te chem să tragi cu putere de funiile de nebunie cu care ne-am legat, să te trezeşti din idei normale şi să cazi în gol, trăgându-mă după tine.

 

Semne de poveşti cu tine

Le e tuturor atât de greu să te recunoască pe calul cu care ai venit din poveştile cu mine, încât mă gândesc serios să te las pe jos.

Acum, ascunsă în interiorul castelului fermecat, ferită de alţi ochi importanţi mie, am pierdut efectul vrajei care m-a adus la tine.

Acum, nu te mai aştept, ca altădată, cu inima în spatele buzelor. Acum, aerul din plămânii mei rămâne serios, pe loc, atunci când întâlneşte parfumul tău.

Acum, stau în spatele uşilor grele de cetate, aşteptând să le deschizi.

Doar că de data asta n-am să-ţi mai sar în spate, înfingându-mi coatele în gâtul tău şi zâmbetul în ale tale buze.

De data asta am să fug cât pot de repede din castelul tău, fără curajul de a te mai privi o ultimă dată.

Mă vei striga indiferent, în timp ce gândurile mă vor trage cu funii puternice înapoi spre tine, dar nu te mai pot păstra aşa, obişnuit.

Fi-mi poveste fără de sfârşit, suflet cu minuni.

 

Suflete târzii de iarnă

Mai ştii unde mergem noi, cu portbagajul plin de vise şi straturi groase de dorinţe nespuse ce zac pe noi şi ne încetinesc maşina?

Cine ne-a legat de acest anotimp, de acest cer infinit şi de această şosea ce ne îndepărtează, în neştire; cine m-a legat cu forţe nevăzute alături de tine în nebunia asta în care am căzut amândoi şi mai ales, cine ţi-a împachetat toate visele ţie şi mi-a lăsat nimicul mie ?

Aş opri maşina ce te duce în locurile mele, în sufletul meu, aş deschide acum portiera cea scrijelită şi de alţii în tentativa lor sinucigaşă de a scăpa de tine, şi-aş sări în gol, sub roţile altora.

Dar stau cuminte, ca şi cum niciun gând nu mi-ar mai aparţine acum, când mă priveşti, în timp ce conduci cu zâmbetul meu pe faţa ta serioasă.

Mă las adânc în scaunul mare de lângă tine, îmi atârn picioarele de bord şi te conving să conduci mai repede, mai repede, să nu întârziem.

Să nu întârziem la fericire.

 

Suflet de Vamă

Am visat odată marea că-mi promitea sufletul înapoi şi uitarea de tine.
Am ştiut că Vama nu te va primi fără mine, te va lăsa în urmă şi-ţi va trimite melodiile neascultate în cealaltă parte a lumii.

Am ştiut că te va lăsa golit de nopţile pline de oameni frumoşi, lumini de far, nisip în tenişi şi cămăşi de vară în briza de dimineaţă.
Am crezut că, fugind de tine, nu îmi vei găsi sufletul entuziasmat şi nu mă voi întoarce acasă cu acelaşi gând prostesc la tine.

Dar am zărit colţuri din tine în ochii omului din autocarul spre insomnie, în zâmbetele altora alipite de mine, în spaţiul ocupat cu lumi străine şi focuri de artificii.

Trăieşti în ei, suflet ascuns, te-ai împărţit în toţi să nu mai pot scăpa de tine.

Vama Veche/ Vama Veche

 

Fii vis şi nimic altceva

Felicitări, închipuitule!
Ai reuşit să-mi intri în vene, în gândurile la minut, în bătăile stresante de ceas, în mijlocul nopţii când nu vreau să adorm cu sufletul lângă tine.

Te-aş fi luat demult într-o siringă şi te-aş fi donat restului de anonimi care încă nu ştiu ce înseamnă îmbolnăvirea de tine. Te-aş fi scos ca pe-o alice care nu stă cuminte în împuşcatul meu suflet şi îmi migrează fără conştiinţă prin piele, făcându-mi din ce în ce mai grea dializa de tine..

Ţi-am păstrat loc în inimile altora, pe care le pregătesc din timp să-ţi placă mai mult decât nebunul meu tot.
Dar nu vreau să pleci de tot, nu vreau să-ţi împachetezi nici ideile şi nici vorbele pe care mi le-ai dăruit la intrare, nu te las să iei nici amintirile pe care noi le vom şterge cândva de praf.

Dar tu pleacă, om pierdut, pentru care nu mai am rezervate mii de vise.

 

Dă-mi din nemurirea ta

Simt că acum, încă o dată, am uitat părţi din mine. Mi-am pierdut bucăţi din suflet pe care le purtam strâns ascunse pe sub piele şi pe care doar tu le ştiai.

Au rămas înecate într-o după-amiază de vară, în aşternutul unui râu care mă învăţa, atât de devreme, încrederea în tine.

Îmi legam mâinile în jurul tău, îmi luam respiraţia cu mult înainte de a ne pregăti de înecare, închideam ochii mei şi-ai tăi şi mă lasam atrasă în vârtejul tău nebun de-a ne face una cu râul.
Atunci, atunci, suflet bun, ne făceai nemuritori.

Dă-mi, dă-mi din aerul tău, destul cât să mă îneci în ziua în care te voi vedea.

Parlament- Suflet pierdut

 

Îneacă-mi cuvintele..

Urechile mele nu vor auzi de tine. Numele tău va trece surd pe lângă toţi, întrebând de mine.
Ca un mim dator, care-şi poartă cuvintele frumoase-n buzunare, greu vei afla strada pe care zace sufletul meu acum.

Vei alerga înecat de bucurie şi nerăbdare până la ultima intersecţie, până în faţa blocului de care s-a prins, ca la fiecare vizită, câte-o parte din mine.

Te vei trezi din avalanşa de nu-ştiu-ce-uri ce te-a adus aici şi te vei îngrozi când, ca pe-o marionetă slabă, te vor trage cu putere funiile lor de dor.
Vei face paşii altora şi nu ai tăi, te vei zbate cu cel ce vrea ca tu încă să mai fii acolo, te vei împotmoli în promisiuni credule şi îl vei blestema printre dinţi că te-a atras în vârtejul lui pentru a da drumul declaraţiilor tale strînse.

Le vei pierde în încăierarea nesigură cu destinul altuia, vei uita şi drumul de întoarcere şi te vei găsi lăsat, străin şi-al nimănui, la aceeaşi scară de bloc blestemată..

Dar eu voi fi acolo, om fără leac şi fără viitor. Îmi voi uni mâinile în jurul gâtului tău gol, îţi voi feri semi-şuviţele făcute de ploaie pe buzele tale şi-ţi voi da sufletul meu de cald..

Thievery Corporation – Until The Morning

 

Pierde-mi sufletul în versuri

…
Sunt acele acorduri de chitară care mi-au izbit timpanele cu mult timp înainte de a ajunge aproape de tine.
Sunt acele ritmuri de nebunie care, fugind din tobele tale, îşi căutau conştient loc în mine, făcând lipsa de tine şi mai grea de cărat.

De parcă, cu fiecare pas făcut în grabă spre tine, te îndepărtai, te cufundai în lumea toată care îţi aparţinea, te spălai de trecut şi te costumai în superman.ul altora, în ale căror dorinţe îmi doream să fiu.

Când, în sfârşit, am ajuns în faţa scenei să le-arăt cu mândrie sufletul tău, adus de mine în buzunarul din stânga-sus, ţi l-am pierdut.
Mi l-au călcat în picioare, mi l-au asurzit cu aplauze de turmă, mi l-au înghesuit în trupuri străine şi ne-au lăsat pe amândoi fără de el.
M-ai căutat cu ochii în acea seară, artist frumos, dar am dispărut cu alţi anonimi buni ce mi-au ţinut loc de tine.

În final, ce rost aş mai fi avut eu fără sufletul tău?

 

Lasă tăcerea să curgă printre noi

În fiecare zi te schimb.
În fiecare zi ai alte chipuri, porţi alte numere de telefon şi ai alte variaţii de ton ale vocii care întrerupe brusc şirul gândurilor din mine.

Eu te aşez în fiecare zi în alte persoane, care încă nu realizează câtă putere au asupra ta.
La fiecare apel, după ALO-ul meu nesigur, grăbit sau somnoros, te descopăr în alte poveşti de viaţă, cu alte nevoi şi alt set de cuvinte care mă fac să stau ameţită cu telefonul lipit de ureche.

Eşti într-o mie de feţe tinere şi entuziasmate, cu alte o mie de feluri de a-mi dărui sufletul tău prin difuzor. Eşti cu o a treia mie mai nou şi mai demn de căutat cu cât nu-mi spui nimic.
Căci ador momentele de linişte ale mesajelor goale şi-ale vorbelor de tăcere, atunci când, cu urechea înghesuită de alte sunete fade, mă chinui să-mi ţin respiraţia pentru a o auzi pe-a ta. De parcă atunci, deodată, mi-ai coborî o avalanşă de lucruri nespuse, direct în suflet.

Să-mi taci, om de hârtie, pentru care nu mi.au mai rămas cuvinte.

Paramore- The only exception

 

Vindecă-ţi cuvintele bolnave de mine

Cred c-am să-ţi schimb sufletul în curând.

Nu mai pot suporta nimicul care te înconjoară, fără-sensul care te face atât de obişnuit acum. Pentru că doar timpul a mai rămas al tău, aşa cum îl ştiam odată, cerându-ţi ceva mai mult.

Pentru că, de-ai fi fără istorie şi-orgoliu, te-aş duce acasă, te-aş spăla de nenorocirea muritoare şi de vise mici împlinite pe jumătate, te-aş dezlipi de portretele lipite de alţii pe tine, te-aş scoate din sufletul anemic de acum şi lipsit de întrebări..

Ţi-aş căuta blugii tăi roşi ce zac de atâţia ani în dulapul meu şi pe care-i port ca pe-un trofeu, te-aş îmbrăca forţat în omul de care avem amândoi nevoie şi ţi-aş da drumul în lume..

Să fugi departe de mine! Să pleci, suflet de piatră, de care aveam amândoi atât de multă nevoie…

The Pigott Brothers- An alien like you